Victor Bratu

Persoanele fizice vor avea posibilitatea să plătească cu cardul, prin Trezorerie, toate impozitele şi taxele administrate de către Fisc, primării şi alte instituţii publice. Potrivit unui proiect de ordonanţă de urgenţă elaborat de Ministerul Finanţelor, pus în dezbatere...
25 septembrie, 2014
Comisia Europeană a aprobat joi, în temeiul regulamentului UE privind concentrările economice, achiziționarea Eni Česká Republika, s.r.o., Eni România S.R.L. și Eni Slovensko, spol. s.r.o. de către MOL Petrol și Gaze Plc. din Ungaria. MOL este o companie...
25 septembrie, 2014
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a semnat joi un Protocol de colaborare cu fiecare dintre marile companii din industria tutunului (British American Tobacco – BAT, Japan Tobacco International – JTI şi Philip Morris International – PMI), în vederea...
25 septembrie, 2014
Forţe de poliţie din state membre ale UE au efectuat peste 1.000 de arestări în ceea ce este considerat a fi cea mai amplă acţiune comună împotriva crimei organizate, anunţă BBC. Într-un bilanţ provizoriu al acţiunii, prezentat miercuri...
24 septembrie, 2014
Stelian Tănase, preşedintele-director general al SRTv, a reafirmat, miercuri,în fața Comisiei pentru Cultură și Media a Camerei Deputaților,  că s-au făcut presiuni politice asupra sa, precizând că fostul reprezentant al Guvernului în CA al TVR i-a cerut să...
24 septembrie, 2014
Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) atrage atenția utilizatorilor care dețin sau achiziționează servicii de telefonie și internet în cadrul unor oferte prezentate ca având beneficii „nelimitate” că operatorii telecom limitează în practică serviciile oferite....
24 septembrie, 2014

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: