Victor Bratu

În luna august 2014, potrivit unei statistici publicate joi de INS, volumul lucrărilor de construcţii a crescut faţă de luna iulie 2014, atât ca serie brută, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare...
9 octombrie, 2014
Grupul rus Gazprom a redus miercuri, din nou, livrările de gaze naturale către România, cu 18% faţă de nivelul solicitat de partea română, a anunţat Departamentul pentru Energie. “Reducerea anunţată astăzi de Gazprom la Transgaz este de 18%...
8 octombrie, 2014
Ucraina va cere Fondului Monetar Internaţional suplimentarea ajutorului financiar, care se ridică deja la 17 miliarde de dolari, acordat economiei care se confruntă cu dificultăţi agravate de conflictul din estul ţării, a anunţat miercuri premierul Arseni Iaţeniuk (foto),...
8 octombrie, 2014
Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) face verificări, miercuri, la Loteria Română în cazul unor proceduri de achiziţie publică. Ancheta este în faza stabilirii prejudiciului adus la bugetul de stat, au precizat, pentru Mediafax, oficiali ai DNA, potrivit cărora în...
8 octombrie, 2014
Grupul Lukoil va lua decizia de a închide definitiv rafinăria Petrotel Ploiești dacă, până vineri, procurorii nu vor accepta ridicarea sechestrului instituit pe stocurile și pe patrimoniul companiei, a declarat miercuri, la Ploiești, Vladimir Nekrasov, prim-vicepreședintele grupului Lukoil,...
8 octombrie, 2014
Fondul Monetar Internaţional a redus estimarea privind creşterea economică a României la 2,4% anul acesta, faţă de 2,8% anticipat în luna iunie, potrivit raportului World Economic Outlook publicat marţi.  Estimarea guvernamentală a acestui indicator este de 2,5%. Pentru...
7 octombrie, 2014

Verificări ale DNA la Loteria Română

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) face verificări, miercuri, la Loteria Română în cazul unor proceduri de achiziţie publică. Ancheta este în faza stabilirii prejudiciului adus la

Verificări ale DNA la Loteria Română

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) face verificări, miercuri, la Loteria Română în cazul unor proceduri de achiziţie publică. Ancheta este în faza stabilirii prejudiciului adus la

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: