Victor Bratu

Curtea Constituţională a decis, miercuri, că Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 55/2014 privind migraţia aleşilor locali este neconstituţională. Decizia CCR este general obligatorie şi va fi publicată în Monitorul Oficial, urmând ca judecătorii constituţionali să motiveze hotărârea luată...
17 decembrie, 2014
Consiliul Investitorilor Străini (CIS) a dat publicităţii, miercuri, un set de propuneri pentru îmbunătățirea activității instituțiilor publice, cu accent pe transparenţă, predictibilitate şi stabilitate a cadrului legislativ. În spatele declaraţiilor diplomatice făcute la prezentarea iniţiativei acestui organism se...
17 decembrie, 2014
Accidentul aviatic produs luni în judeţul Constanţa, acolo unde 4 oameni au murit în urma prăbuşirii în lacul Siutghiol a unui elicopter SMURD, demonstrează că autorităţile se întrec în declarații potrivit cărora au respectat protocolul și procedurile de...
16 decembrie, 2014
Curtea Constituţională a decis, marţi, că articolul din Legea 161/3003 în baza căruia ANI i-a declarat incompatibili pe mai mulţi aleşi locali, între care şi preşedintele ales Klaus Iohannis, fost primar al municipiului Sibiu, este constituţional. Judecătorii Curţii...
16 decembrie, 2014
Deputatul Ludovic Orban a fost ales, marţi, liderul grupului parlamentar PNL din Camera Deputaţilor, cu 43 de voturi, câştigând competiţia cu colegul său, Mihai Voicu, după ce George Scutaru, actalul lider, şi-a depus mandatul pentru a deveni consilier...
16 decembrie, 2014
Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR) va trece, probabil de miercuri, în subordinea Ministerului Transporturilor (MT), a declarat, marți, ministrul Transporturilor, Ioan Rus, în comisiile reunite de specialitate din Parlament. “Probabil că, de miercuri,...
16 decembrie, 2014

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: