Victor Bratu

Două statistici oficiale care se bat cap în cap: creșterea consumului cu 7 % în 2014 față de 2013 (INS) și scăderea încasărilor din TVA cu 1,8% (execuția bugetară 2014). În cifre, procentele se traduc astfel: dacă adăugăm...
5 februarie, 2015
Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România i-a anunţat joi pe cei care au vândut o mașină dar continuă să primească în continuare amenzi pentru neachitarea rovignetei că trebuie să notifice, în baza unui dosar, această...
5 februarie, 2015
Banca Naţională a României este pregătită pentru eventualitatea în care România va întrerupe înainte de termen acordul cu FMI, a declarat guvernatorul Mugur Isărescu, arătând, însă, că negocierile merg bine şi nu va face alte comentarii înainte de...
4 februarie, 2015
DNA a anunțat miercuri că procurorii au dispus extinderea cercetărilor faţă de Elena Udrea pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită. În comunicatul instituției se afirmă: „În conformitate cu prevederile legale şi constituţionale, procurorul şef al Direcţiei Naţionale...
4 februarie, 2015
Judecătorul Curţii Constituţionale Toni Greblă şi-a prezentat demisia din funcţie, miercuri, în Plenul CC, invocând presiunile exercitate asupra instituţiei în legătură cu exercitarea atribuţiilor sale, după ce DNA a început urmărirea penală în cazul său, pentru fapte de...
4 februarie, 2015
Procurorii DNA au cerut, marţi, aviz de la Senat pentru arestarea preventivă şi trimiterea în judecată a lui Toni Greblă, judecător la Curtea Constituţională, în dosarul în care este acuzat de fapte de corupţie. Solicitarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie...
3 februarie, 2015

Toni Greblă a demisionat din CCR

Judecătorul Curţii Constituţionale Toni Greblă şi-a prezentat demisia din funcţie, miercuri, în Plenul CC, invocând presiunile exercitate asupra instituţiei în legătură cu exercitarea atribuţiilor sale,

Toni Greblă a demisionat din CCR

Judecătorul Curţii Constituţionale Toni Greblă şi-a prezentat demisia din funcţie, miercuri, în Plenul CC, invocând presiunile exercitate asupra instituţiei în legătură cu exercitarea atribuţiilor sale,

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: