Avion militar american prăbuşit în Afghanistan – 11 morţi
Un avion de transport militar american C-130 s-a prăbușit pe un aerodrom din Afganistan vineri, la scurt timp după miezul nopții (19.30 GMT joi), ucigând

UPDATE: Primul contact militar dintre SUA și Rusia, în Siria, va avea loc foarte, foarte curând, a spus ministrul rus. Cum explică Serghei Lavrov susținerea acordată
ANAF se va reorganiza în sensul în care o Direcţie de executare silită va funcţiona în cadrul aparatului propriu al ANAF. Direcţia generală de administrare
Loviturile aeriene executate miercuri în Siria de către aviaţia rusă au luat prin surprindere Occidentul, iar dovezile indică faptul că primele lovituri dictate de Moscova
Rusia a efectuat miercuri primele bombardamente în Siria, la mai puţin de 5 ore de la momentul în care Parlamentul rus a autorizat operaţiunile aeriene
Companiile din sectorul manufacturier care vor să investească identifică infrastructura drept una dintre provocările pe care România trebuie să le depășească, a declarat, miercuri, Paul