Victor Bratu

Preşedintele Klaus Iohannis a anunțat joi, la Varşovia, cu ocazia participării la summitul economic „Iniţiativa celor Trei Mări”, că acesta va fi organizat anul viitor în România. Şeful statului a precizat că obiectivele ţării noastre sunt atragerea investiţiilor...
6 iulie, 2017
UPDATE 19,20: Președintele PSD Liviu Dragnea a reacționat joi seară printr-un comunicat în care susține că nu are nicio implicare în descinderea ANAF. El a cerut Finanțelor și Fiscului să vină cu explicații publice – potrivit comunicatului pe...
6 iulie, 2017
Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a susţinut joi dimineaţă că americanii şi-au luat angajamentul de a menţine pacea şi securitatea în centrul şi estul Europei. Anunțul a fost făcut în timpul unei conferinţe de presă comună cu președintele...
6 iulie, 2017
Statele Unite ale Americii au acceptat să-i vândă Poloniei sisteme de apărare cu rachete Patriot, în cadrul unui memorandum semnat miercuri noaptea, a declarat joi ministrul apărării polonez, Antoni Macierewicz (foto), citat de Reuters. ”A fost semnat un...
6 iulie, 2017
Un singur lucru funcționa bine în România la capitolul ”absorbție a fondurilor europene”- plățile directe acordate agricultorilor. Era și simplu: nu era nevoie de proiecte – simpla dovadă a proprietății asupra terenului. Acum, aceste plăți au un viitor...
5 iulie, 2017
Parlamentului European a dat marți votul de principiu pentru acordarea asistenței macrofinanciare de 100 de milioane de euro destinată Republicii Moldova. Prin acest vot, explică deputatul european Siegfried Mureșana, raportor din partea Comisiei pentru bugete a PE pe...
4 iulie, 2017

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: