Sensibilitățile naționale ale alegătorilor din UE, în perspectiva alegerilor din 2019
Având la dispoziție mai puțin de 6 luni înainte de data alegerilor europene- care vor produce inclusiv schimbarea marilor decidenți de la vârful UE- cei

Guvernul a adoptat vineri ordonanța de urgență prezentată marță seara de ministrul Eugen Teodorovici. Textul a suferit o serie de ajustări, dar principiile nu s-au
Eugen Teodorovici are în spate o cariera de 24 de ani in institutii publice, din care peste jumatate petrecuti in domeniul fondurilor europene. A mai
Ministrul de Finanțe Eugen Teodorovici și-a manifestat marți nemulțumirea vizavi de faptul că ”la ANAP există documentație de atribuire de 10 miliarde de lei care
Dacian Cioloş a anunțat sâmbătă lansarea Partidului Libertăţii, Unităţii şi Solidarităţii (PLUS). Formaţiunea este deja înregistrată la Tribunal şi face parte din registrul partidelor politice.
La summit-ul Consiliului European care se organizează joi și vineri, liderii UE se vor confrunta cu ceea ce este de obicei una dintre cele mai