Victor Bratu

Guvernul a aprobat joi, după o ședință cu scandal, – amânată și mai apoi întreruptă și suspendată – proiectul noii legi a pensiilor. Aceasta va merge spre aprobare în Parlament. (Citește și: ”Proiect – Legea pensiilor pentru cetățenii...
9 noiembrie, 2023
Preşedintele francez Emmanuel Macron a cerut joi, pentru prima oară, ”să se acţioneze în favoarea unui armistiţiu” între Israel şi Hamas, în deschiderea Conferinţei Umanitare privind Fâşia Gaza, la Paris, subliniind asupra necesităţii protejării civililor şi anunţând un...
9 noiembrie, 2023
Situația în derulare din Orientul Mijlociu este o tragedie umană. Plecând de la această realitate, Carla Del Ponte, fost procuror șef al Tribunalului Penal Internațional pentru Fosta Iugoslavie și al Tribunalului Penal Internațional pentru Rwanda, și Graham Blewitt,...
9 noiembrie, 2023
O rachetă rusă a avariat o navă civilă sub pavilion Liberia care a intrat într-un port de la Marea Neagră din regiunea Odesa, omorând un membru al echipajului și rănind patru persoane, au declarat oficiali ucraineni citați de...
9 noiembrie, 2023
Statele Unite au lovit miercuri un depozit de armament în Siria care are legătură cu Iranul, în răspuns la atacurile împotriva personalului american, a anunțat secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, relatează Agerpres. Atacurile împotriva obiectivelor americane au...
9 noiembrie, 2023
O dronă militară americană MQ-9 Reaper a fost doborâtă miercuri de rebelii Houthi din Yemen, care sunt susţinuţi de Iran, au confirmat doi oficiali americani citaţi de Reuters. Oficialii americani au declarat că drona a fost doborâtă în...
9 noiembrie, 2023

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: