Valentin Naumescu

Puncte cheie: Secolul XXI nu a venit deocamdată cu un model nou, stabil, de co-existenţă a Europei cu Rusia, înţelese ca puteri, civilizaţii şi grupuri de interese diferite; După mai bine de două sute de ani de tatonări,...
29 iulie, 2014
Idei şi puncte cheie: Prin bombardarea avionului civil al Malaysian Airlines, separatiştii ruşi şi Rusia din spatele lor au trecut practic „linia roşie” a Războiului Rece, aşa cum Armata Rusă a mai făcut-o şi în 1983, doborând o...
22 iulie, 2014
Ieri, 15 iulie a.c., noul Preşedinte al Comisiei Europene, Jean Claude Juncker a declarat în faţa Parlamentului European (care l-a învestit în funcţie, absolut previzibil, însă cu peste 300 de voturi împotrivă, abţineri sau nule, ceea ce este...
16 iulie, 2014
E limpede că s-a ajuns la un punct critic în relaţia bilaterală germano-americană, prin acumulări graduale de neîncredere politică reciprocă, se pare ireversibile, survenite în mai mult de un deceniu. Cel mai probabil, fisura relaţiei transatlantice trebuie căutată...
10 iulie, 2014
De câteva zile, televiziunile şi agenţiile de ştiri internaţionale anunţă insistent „victoria tactică importantă” a trupelor guvernamentale ucrainene asupra separatiştilor rusofoni de la Slaviansk. După semnarea Acordului de Asociere a Ucrainei la Uniunea Europeană, pe 27 iunie, preşedintele...
8 iulie, 2014
Idei şi puncte cheie: Uniunea Europeană a intrat în epoca Juncker, cu speranţa salvării proiectului politic integraţionist, născut acum 65 de ani din cenuşa războiului, şi totodată cu frustrarea vizibilă produsă de scăderea nivelului de viaţă în majoritatea...
2 iulie, 2014

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: