Valentin Lazea / Creșterea Produsului Intern Brut: dorințe, posibilități, probleme
După mai bine de două decenii, România a ajuns la o anumită stabilitate macroeconomică similară (iar în unele cazuri, superioară) celei din țările dezvoltate ale

3. Despre PIB potenţial, output gap şi alte mărimi neobservabile Economiştii au devenit obsedaţi de indicatorul numit creştere economică, atât în perioada premergătoare crizei, cât
1. Importanţa ciclurilor financiare Una din întrebările fundamentale care frământă opinia publică şi la care economiştii sunt chemaţi să răspundă este „De ce actuala criză
Gândurile de mai jos mi-au fost inspirate de lectura eseului ”Încotro se îndreaptă capitalismul românesc”, ai cărui autori, Daniel Dăianu și Bogdan Murgescu, au avut
Probabil că, dintre preţurile administrate, cele aferente energiei sunt cele mai sensibile, atât din punct de vedere economic (dată fiind competitivitatea prin preţ a majorităţii
Continuăm analiza efectelor unei politici monetare laxe – caracterizate printr-o rată real-negativă a dobânzii – întorcându-ne atenţia asupra echilibrului extern. Pentru ţările europene acest echilibru