Sorin Negoiţă

Dosarul morții lui Bogdan Gigina, polițistul mort în timp ce deschidea drumului coloanei oficiale care-l însoțea pe vicepremierul Gabriel Oprea în drumul său spre casă, a fost trimis la Parchetul Capitalei, de către procurorii de pe lângă Tribunalul...
4 noiembrie, 2015
Elena Udrea și Mihai Sorin Popa, fost vicepreședinte și director general al BRD, au fost puși luni sub urmărire penală într-un dosar ce are ca obicet creditul de peste trei milioane de euro acordat deputatei cu mai multe...
3 noiembrie, 2015
Apa Nova, prima societatea din acest domeniu care a creat un parteneriat stat – privat, a fost pusă vineri sub urmărire penală pentru evaziune fiscală, spălare de bani, favorizarea infractorului, violarea vieții private și cumpărare de influență. DNA...
30 octombrie, 2015
Traian Băsescu poate fi urmărit penal în dosarul jurnaliştilor răpiţi în Irak în anul 2005, după ce Judecătoria Sectorului 5 a admis vineri redeschiderea dosarului pornit de la plângerea lui Corneliu Vadim Tudor, care i-a acuzat pe fostul...
30 octombrie, 2015
Primarul suspendat al Capitalei a fost eliberat joi și plasat în arest la domiciliu, după ce instanța Curții de Apel a decis înlocuirea măsurii preventive, iar procurorii DNA nu mai pot ataca hotărârea, ea fiind definitivă. Decizia este...
29 octombrie, 2015
Vicepremierul Gabriel Oprea a fost audiat miercuri seara la Parchetul de pe lângă Tribunalul București, ca martor în cazul uciderii din culpă a lui Bogdan Gigina, motociclistul decedat în timp ce-i deschidea drumul prin Capitală ministrului de Interne....
28 octombrie, 2015

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: