Sorin Negoiţă

Managerul, Vitalie Stan, şi doi medici de la Spitalul Clinic de Urgenţă de Chirurgie Plastică, Reconstructivă şi Arsuri au fost arestaţi preventiv, duminică, în dosarul operaţiilor estetice decontate ilegal la Casa de Asigurări. Ceilalţi doi medici arestaţi preventiv...
27 aprilie, 2014
Victor Ponta a declarat sâmbătă, la festivitatea de lansare a candidaţilor PSD – PC- UNPR pentru Parlamentul European, că va reprezenta aceste trei partide în cursa pentru Preşedinţia România, dacă aceasta este dorinţa lor. „Dacă consideraţi că trebuie...
26 aprilie, 2014
Moody’s a îmbunătăţit perspectiva ratingului Baa3 al României, de la negativă la stabilă, prognozând în continuare o îmbunătăţire a indicatorilor macroeconomici. Riscurile privind creşterea economică şi finanţarea au scăzut, datorită redresării zonei euro. De asemenea, agenţia de evaluare...
26 aprilie, 2014
Procurorii anticorupţie au trimis în instanţă, vineri, dosarul ASF – Carpatica Asig, urmând ca Radu Ruşanu, Ilie Carabulea şi Marian Mârzac să fie judecaţi în stare de arest preventiv, iar ceilalţi nouă inculpaţi, printre care Laura Chiţoiu (soţia...
25 aprilie, 2014
Peste 20 de cadre medicale de la Spitalul de Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri din Bucureşti sunt acuzate că au realizat operații estetice pe banii asiguraților, iar pentru a deconta sumele la Casa de Asigurări înregistrau în documente...
25 aprilie, 2014
Alexandru Kiss, vicepreşedinte al Consiliului Județean Bihor, este urmărit penal pentru luare de mită, abuz în serviciu şi trei fapte de spălare de bani, într-un dosar în care mai sunt acuzaţi milionarul Alexandru Mudura şi alte cinci persoane,...
24 aprilie, 2014

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: