Sorin Negoiţă

Un număr de 25 de poliţişti români vor acţiona pentru consolidarea dispozitivului comun româno-francez din Paris, în perioada 25 noiembrie – 15 ianuarie, la Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională din capitala Franţei. „Deplasarea ofiţerilor români a fost dispusă...
23 noiembrie, 2011
Cererea de revocare a lui Mircea Geoană a fost depusă miercuri la Secretariatul General al Senatului, a declarat preşedintele PSD, Victor Ponta, în urma întâlnirii senatorilor PSD şi PNL – anunţă Agerpres. „Domnul Mircea Geoană din urmă cu...
23 noiembrie, 2011
Direcţia Naţională Anticorupţie a solicitat Curţii Europene a Drepturilor Omului ridicarea imunităţii de care beneficiază Corneliu Bîrsan, în calitatea sa de judecător CEDO, precum şi soţia sa, Gabriela Bîrsan, în vederea efectuării de acte de urmărire penală faţă...
22 noiembrie, 2011
Hidroelectrica a solicitat Autorităţii Naţionale pentru Reglementare în Energie majorarea cu 50% a preţului curentului în contractele reglementate pentru furnizarea energiei electrice către populaţie, începând cu 1 ianuarie 2012, a declarat, marţi, directorul companiei de stat, Constantin Trihenea....
22 noiembrie, 2011
Ajutoarele sociale acordate de stat vor fi restrânse de la 54 de categorii la 9, după ce marți, Camera Deputaţilor, ca for decizional, a adoptat proiectul Legii asistenței sociale, inițiat de Guvern. După ce proiectul a fost adoptat...
22 noiembrie, 2011
Procurorii DNA ar fi scos din stenograma înregistrărilor din dosarul de corupție de la Cluj un pasaj care sublinia că nu se putea interveni pe lângă premierul Emil Boc, nici când era primar la Cluj-Napoca, pentru a fi...
21 noiembrie, 2011

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: