Sorin Negoiţă

Președintele Traian Băsescu le-a adresat, sâmbătă, liderilor celor trei partide care formează Uniunea Social Liberală, câte o scrisoare în care le solicită sprijinul pentru revizuirea Constituției în schimbul demisiei lui de la Președinție. Opoziția, reunită în congrese, a...
7 aprilie, 2012
Investițiile străine directe (ISD) noi au totalizat 455,3 milioane de euro în anul 2011, în toată țara, exceptând zona București-Ilfov, potrivit datelor Băncii Naționale a României, centralizate într-un raport întocmit de consilierul guvernamental Andreea Paul. Potrivit raportului, investițiile...
5 aprilie, 2012
Guvernul nu va modifica taxele cel puțin până la finalul anului 2012, a declarat, joi, premierul Mihai-Răzvan Ungureanu. ”Dacă vă referiţi la taxare, vă pot spune că, cel puţin până la sfârşitul anului, acest lucru nu este previzibil,...
5 aprilie, 2012
Laszlo Borbely, ministrul mediului, şi-a înaintat joi demisia din funcţie, la capatul unei discuţii de două ore cu remierul MR Ungureanu. Demisia vine la o zi după ce Direcţia Naţională Anticorupţie a cerut Parchetului general începerea procedurilor de-a...
5 aprilie, 2012
Potrivit unor surse din PDL citate de MEDIAFAX, preşedintele Traian Băsescu i-ar fi avertizat pe liderii partidului, cu care a avut o întâlnire luni noapte, că singura şansă de-a rămâne la guvernare este să câştige la alegerile parlamentare...
4 aprilie, 2012
„Simt această aşteptare, vine spre mine pe diferite canal” – a declarat primul ministru MR Ungureanu marţi seară, într-un interviu la realitatea Tv, la întrebarea dacă ar putea înfiinţa un nou partid politic. „Proiectele mele politice, gândirea mea...
4 aprilie, 2012

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: