Sorin Negoiţă

”Din punctul meu de vedere e inacceptabilă o rocadă Kovesi – Morar. De ce? Pentru că noi am spus public de atâtea ori şi eu am crezut ceea ce am spus nişte lucruri despre aceşti oameni şi prestaţia...
2 octombrie, 2012
”Încercarea de vânzare a participației statului la combinatul Oltchim a eșuat. Din această seară circul trebuie să se încheie” – a declarat luni seară, într-o conferință de presa premierul Victor Ponta, la expirarea termenului de 10 zile în...
1 octombrie, 2012
Accizele pe 2013 vor fi calculate la un curs de 4,5223 lei/euro, anunţat luni de Banca Centrală Europeană (BCE), mai mare cu 5,16% faţă de cursul din urmă cu un an, de 4,3001 lei/euro, folosit la calculul accizelor...
1 octombrie, 2012
Mandatul ca Procuror general al României al Laurei Codruța Kovesi a încetat luni, 1 octombrie, zi în care a fost anunțat și înlocuitorul acesteia, până când numirea în fruntea Ministerului Public se va face conform procedurilor. Kovesi a...
1 octombrie, 2012
Scriitorul britanic de origine indiană Salman Rushdie este de părere că literatura şi-a pierdut în mare parte influenţa în Occident, iar când vine vorba de lucruri importante în locul scriitorilor se fac auzite vedetele de film, relatează luni...
1 octombrie, 2012
Liderii socialiştilor europeni (PES) au asigurat PSD că îi vor oferi sprijin direct în alegerile legislative din România, premierul Victor Ponta centrându-şi discursul pe retorica socială – austeritatea nu este singura cale de urmat pentru ieşirea din criza...
30 septembrie, 2012

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: