Simona Maties

Jurnalişti BBC reţinuţi şi bătuţi de forţele libiene. Forţele de securitate loiale lui Gaddafi i-au arestat şi torturat pe cei trei jurnalişti ai unei echipe BBC, care încercau să ajungă în oraşul vestic Zawiya. Ziariştii au fost bătuţi...
10 martie, 2011
O săptămână dominată de criza din lumea arabă, de revoltele din Libia, înecate în sânge şi de reacţiile pro sau contra regimului lui Gaddafi din lumea europeană, evacuarea de urgenţă a refugiaţilor de pretutindeni care vor să scape...
5 martie, 2011
Preşedintele interimar tunisian anunţă alegeri pentru 24 iulie.  Fouad Mebazaa a annţat detalile privind organizarea de alegeri, promise după alungarea fostului preşedinte Zine al-Abidine Ben Ali. Votul pentru un Consiliu al reprezentanţilor, care să rescrie constituţia ţării, va...
4 martie, 2011

Jurnalişti BBC reţinuţi şi bătuţi de forţele libiene * Gaddafi lansează o ofensivă diplomatică şi militară * Liderul opoziţiei egiptene, Mohamed El Baradei, va candida la preşedinţie anul acesta * Primele negocieri directe sârbo-kosovare, de la independenţa provinciei * Cei aproape 300 imigranţi din Grecia au încetat greva foamei * Salariile UE, raiul pentru est-europeni

Jurnalişti BBC reţinuţi şi bătuţi de forţele libiene. Forţele de securitate loiale lui Gaddafi i-au arestat şi torturat pe cei trei jurnalişti ai unei echipe

Proiect de rezoluţie ONU contra Libiei * Ciocniri violente între creştinii copţi şi musulmani, la Cairo * Ce ne spune trecutul lumii arabe despre viitorul său * Lege europeană contra speculaţiilor cu credite * Barroso: Portugalia ar trebuie să apeleze la UE şi FMI doar ca o ultimă soluţie * Sindicatele spaniole, în 22 de zile de grevă generală între aprilie-august * Turismul înfloreşte în ţările sud-europene, datorită revoltelor din lumea arabă

Proiect de rezoluţie ONU contra Libiei. Marea Britanie şi Franţa redactează o rezoluţie a Consiliului de Securitate al ONU pentru a autoriza o zonă interzisă

Gaddafi vrea să-şi negocieze plecarea, dar este refuzat * Alţi 1.000 imigranţi africani au ajuns azi-noapte în Lampedusa * Obama aprobă reluarea proceselor la Guantanamo * UE ajută statele arabe reformiste * SUA, pregătite pentru retragerea trupelor din Afganistan, în iulie * În premieră, jurnaliştii iordanieni demonstrează pentru libertatea presei * Nou ambasador american în China * Austria refuză extrădarea unui general bosniac acuzat de crime de război

Gaddafi vrea să-şi negocieze plecarea, dar este refuzat. Liderul libian le-a propus rebelilor, luni seara, să se reunească parlamentul –  Congresul general al poporului, pentru

Luptele se intensifică în Libia * Protestatarii, atacaţi în Egipt * Premierul italian va fi prezent la toate audierile din procesele sale * Jacques Chirac ar putea fi anchetat într-un caz de corupţie * Irlanda a format noua coaliţie de guvernământ – Fine Gael şi Partidul Laburist * Le Pen, favorită la prezidenţialele din Franţa * Noul ministru german de interne: islamiştii nu aparţin Germaniei * Ministrul de externe japonez a demisionat, după ce a acceptat o donaţie străină

Luptele se intensifică în Libia. Rebelii încearcă să păstreze controlul asupra oraşelor din estul ţării, după ce forţele loiale colonelului Gaddafi şi-au intensificat contraofensiva. Rebelii

Preşedintele interimar tunisian anunţă alegeri pentru 24 iulie * Obama îi cere lui Gaddafi să plece * China îşi reevaluează politica de exporturi * Danezii ar putea vota, din nou, pro sau contra monedei euro * Libertatea presei, ameninţată în unele ţări UE * Soros prezice o revoltă sângeroasă în Iran * Franţa şi Italia, principalii furnizori de armament pentru Libia

Preşedintele interimar tunisian anunţă alegeri pentru 24 iulie.  Fouad Mebazaa a annţat detalile privind organizarea de alegeri, promise după alungarea fostului preşedinte Zine al-Abidine Ben

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: