Redacţia

Numărul de angajaţi în diplomaţia românescă s-ar putea reduce cu circa 155 de persoane în 2011, ca urmare a scăderii bugetului alocat pentru MAE – anunţă ministrul de externe Teodor Baconschi. Ministrul spune că cei 176 de milioane...
16 decembrie, 2010
Joi şi vineri are loc la Bruxelles ultimul summit european din acest an, de la care se aşteaptă punerea la punct a unui mecanism de ajutorare a ţărilor aflate în criză. Liderii ţărilor Uniunii trebuie să ajungă la...
16 decembrie, 2010
Bătălie între gazul rusesc şi acordul de comerţ liber UE- Moldova. Ministrul de finanţe suedez Carl Bildt a declarat pentru EUObserver că un posibil acord de comerţ liber cu UE ar fi mai benefic pentru viitorul Republicii Moldova...
15 decembrie, 2010
Parlamentul de la Budapesta a adoptat legea prin care persoanele care au cotizat până acum la un fond privat de pensii sunt obligate să-i transfere acumulările la sistemul public de pensii. Termenul până la care cei peste trei...
14 decembrie, 2010

UE va împrumuta orice stat membru din zona euro, cu probleme financiare * SUA vor întoarce spatele UE dacă Uniunea nu va avea o politică externă coerentă * Al Qaeda plănuieşte atacuri teroriste de Craăciun în Europa şi SUA * FMI aprobă un împrumut de 22,5 miliarde de euro, pentru Irlanda, pentru următorii trei ani * Compensaţii pentru danezii arestaţi anul trecut, în timpul manifestaţiei de la Copenhaga * Aproape 200 de ofiţeri turci, judecaţi pentru o tentativă de lovitură de stat in 2003 * Justiţia sud-americană anulează amnistierea regimului dictatorial din trecutul aceastei ţări *

UE va împrumuta orice stat membru din zona euro, cu probleme financiare. Liderii europeni au căzut de accord să instituie un mecanism permanent, pentru a

Noi proteste violente în Grecia * Cel putin 100.000 de functionari publici din Marea Britanie ar putea fi anunati printr-o scrisoare, pana la 1 ianuarie sau imediat dupa, ca vor fi concediati * Guvernul portughez ia măsuri economice pentru a nu apela la ajutorul extern * Ţările ex-comuniste vor pedepsirea celor ce neagă crimele totalitarismului * Statele Unite dau în judecată British Petroleum pentru dezastrul ecologic din Golful Mexic * Peste 800 de protestatari, arestaţi la Moscova * Fostul premier ucrainean Iulia Timoşenko, anchetată pentru abuz de putere * Coreea de Sud se pregăteşte pentru un posibil atac din Nord *

Noi proteste violente în Grecia. Manifestanţii adunaţi pe străzile din Atena au aruncat cu cocktailuri Molotov, bombe cu petrol, iar poliţia a răspuns cu gaze

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: