Donaţiile partidelor şi donatorii fruntaşi
Principalul partid de la guvernare, PDL, a încasat, în 2010, circa 10 milioane de lei, în timp ce partenerii săi, de la UDMR, au strâns

Europarlamentarii Monica Macovei, Cristian Preda şi deputatul Sever Voinescu au lansat, miercuri, programul ”PDL, un partid popular modern. 35 de paşi necesari”, în jurul căruia
Executivul a decis, miercuri, în şedinţă, să împartă cu băncile riscurile privind programul Prima casă, a declarat primul-ministru Emil Boc. Potrivit acestuia, plafonul total al
Parlamentul a adoptat Legea prin care se impozitează cu 16% şi veniturile obţinute de zilieri, actul normative trecând marţi de Camera Deputaţilor, cu 158 voturi
Liderii coaliţiei de guvernare au discutat, luni, în şedinţă, o serie de măsuri pentru asigurarea prezenţei parlamentarilor din arcul guvernamental la şedinţele legislative de plen
Preşedintele Traian Băsescu a aprobat, luni, într-o şedinţă a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), operarea pe aerodromuri din România a unor avioane americane,