Slovenii au respins creşterea vârstei de pensionare, propusă de guvernul de centru-stânga
Slovenii au respins o reformă de creştere a vârstei legale de pensionare de la 63 la 65 de ani, într-un referendum naţional organizat duminică. Potrivit

Guvernul va reduce taxa auto cu 30% în cazul autovehiculelor euro 1, euro2, euro3 şi euro 4 , potrivit proiectului de ordonanţă intrat in posesia
Locuitorilor din localităţile româneşti de la graniţa cu Bulgaria, din apropiere de Kozlodui, li se cere părerea până pe 30 iunie privind posibilitatea ca autorităţile
Guvernul spaniol a aprobat, vineri, un decret regal care limitează salariile directorilor băncilor care au primit fonduri publice, transmite EFE. Documentul are ca scop diminuarea
Cele mai mari bănci britanice au eliminat peste 103.000 locuri de muncă din 2008, iar concedierile vor continua, se arată într-un studiu publicat vineri de
Caricatură de Victor Eugen Mihai – VEM (Click pe imagine pentru a mări)