Discuţii Medvedev-Merkel, pe tema energiei
Preşedintele rus Dmitri Medvedev discută, marţi, la Hanovra, cu cancelarul german Angela Merkel, în principal pe tema energiei. Kremlinul a precizat, într-un comunicat de presă,

Planul de austeritate adoptat de Legislativul de la Roma prevede tăieri de cheltuieli de aproximativ 48 de miliarde de euro, după ce anterior Italia a
Premierul grec Georgios Papandreou şi liderii Grupului socialiştilor şi democraţilor (S&D) din Parlamentul European au făcut apel sâmbătă la crearea unei agenţii europene pentru restructurarea
Organizaţia Werkstatt Deutschland anulează acordarea în acest an a Premiului Quadriga, după ce intenţia de a decerna trofeul premierului rus, Vladimir Putin, a stârnit virulente
Senatul de la Roma a aprobat joi pachetul de austeritate menit să liniştească temerile legate de capacitatea Italiei de a-şi reduce deficitul public. Senatul a
Caricatură de Victor Eugen Mihai – VEM (Click pe imagine pentru mărire)