Razvan Diaconu

Președintele României, Klaus Iohannis, a declarat miercuri în cadrul ceremoniei de decorare a unor personalități din domeniul culturii că Guvernul va adopta „în foarte scurt timp” o legislație pentru alegerea primarilor în două tururi. Șeful statului a refuzat însă...
15 ianuarie, 2020
Administrația Prezidențială anunță marți că președintele Iohannis a promulgat proiectul de lege inițiat de PSD care vizează dublarea alocațiilor pentru copii. Proiectul intră în vigoare de la publicarea actului în Monitorul Oficial. Bugetul pe 2020 nu prevede alocări...
14 ianuarie, 2020
Iranul îi va pedepsi pe toți cei care sunt responsabili de doborârea avionului ucrainean de pasageri, a anunțat președintele Hassan Rouhani, într-un discurs televizat, cu precizarea că ”tragicul eveniment” va fi investigat serios, transmite Reuters. Declarația președintelui apare...
14 ianuarie, 2020
Biroul Executiv al PNL a discutat propunerile de convocare a unei sesiuni extraordinare a Parlamentului, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Dancă (foto), arătând că preşedintele PNL, Ludovic Orban, a fost mandatat să ceară, „la...
13 ianuarie, 2020
Odată cu Pactul ecologic european (Green Deal), Comisia Europeană va aloca și fonduri suplimentare pentru tranziția regiunilor carbonifere către economia verde. „Vor fi sume consistente, dar se vor distribui printr-un mecanism diferit, pe care statul român aproape l-a...
13 ianuarie, 2020
Preşedintele PLUS, Dacian Cioloş, a anunțat că va propune PNL și PMP să susțină un candidat unic la primăria Capitalei, considerând că este „obligatoriu” acest lucru pentru a nu se repeta scenariul din 2016, când partidele de dreapta...
13 ianuarie, 2020

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: