Razvan Diaconu

Școlile nu se vor redeschide pe 11 ianuarie în format fizic, data programată în calendarul anului școlar, spune Ministrul Educației. Sorin Cîmpeanu susține că își dorește ca elevii să revină în bănci cât mai repede posibil, în măsura...
2 ianuarie, 2021
China va lua „măsurile necesare” de protejare a intereselor companiilor sale după ce New York Stock Exchange a început delistarea a trei companii chineze de telecomunicaţii acuzate că au legături cu armata, a transmis sâmbătă Ministerul Comerţului. NYSE...
2 ianuarie, 2021
Turcia a închis de la 1 ianuarie ușa călătorilor din Marea Britanie, motivând că a depistat 15 cazuri de infecții cu o variantă mai contagioasă a coronavirus. Toate cele 15 cazuri au fost identificate la călători care au...
2 ianuarie, 2021
Iranul a comunicat Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA) că dorește să producă uraniu îmbogăţit la 20%, adică mult peste pragul stabilit prin Acordul de la Viena din 2015, relatează Agerpres. Potrivit ultimului raport disponibil al AIEA, publicat în...
2 ianuarie, 2021
Capitalizarea de piaţă a celor mai valoroase şapte companii americane de tehnologie, respectiv Apple, Microsoft, Amazon, Alphabet, Facebook, Tesla şi Nvidia, a crescut cu 3.400 de miliarde de dolari în 2020, pe fundalul pandemiei globale de coronavirus şi...
2 ianuarie, 2021
Deputatul PNL de Iaşi Alexandru Kocsis (foto), aflat la primul său mandat de parlamentar, a depus marţi primul proiect de lege al noului Legislativ – proiectul vizează stabilirea unor termene clare în care Curtea Constituţională trebuie să se...
29 decembrie, 2020

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: