SUA au renunțat să mai trimită cele două nave militare în Marea Neagră
Statele Unite au decis să anuleze trimiterea în Marea Neagră a două nave militare, în contextul recentelor tensiuni din estul Ucrainei, au declarat pentru Reuters

Statele Unite au anunțat joi sancțiuni care vizează mai mulți oficiali și entități ruse, transmite The Guardian. Se așteaptă și ca până la 30 de
Vicepremierul Dan Barna, președinte USR, a anunțat miercuri că premierul Florin Cîțu nu se mai bucură de susținerea USR-Plus și a cerut o reuniune de
Estonia, Letonia și Lituania, toate dependente în continuare de rețeaua de electricitate a Rusiei deși și-au dobândit independența la începutul anilor 90, se pregătesc să
Birourile Permanente au decis marți că Senatul și Camera Deputaţilor vor avea, de principiu, plen reunit pe 21 aprilie pentru a vota rapoartea de activitate
Federația Patronatelor din Industria Ospitalității (FIO) solicită Guvernului României un salariu minim mai ridicat, acompaniat de unele facilități fiscale pe modelul celor acordate sectorului de