Razvan Diaconu

Președintele american Joe Biden va cere joi Congresului să aprobe noi fonduri de sprijin pentru armata Ucrainei. Potrivit Reuters, Joe Biden va mai propune și crearea unui mecanism legal prin care activele oligarhilor ruși înghețate să poată fi...
28 aprilie, 2022
Ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu, a informat guvernul că nu consideră oportun transferul la nivelul autorităților administrației publice locale la nivel județean a unor competenţe privind implementarea politicilor naţionale şi reglementărilor în domeniul agriculturii şi dezvoltării rurale. Potrivit Strategiei...
28 aprilie, 2022
António Guterres, secretarul general al ONU, se întâlnește joi, la Kiev, cu președintele Ucrainei Volodimir Zelenski. El a fost la Moscova la începutul acestei săptămâni, unde i-a cerut președintelui Vladimir Putin – fără efect – să permită evacuarea...
28 aprilie, 2022
Purtătorul de cuvânt al Kremlin, Dmitri Peskov, a avertizat miercuri că și alți clienți din Uniunea Europeană ar putea fi deconectați de la aprovizionarea cu gaze naturale rusești, dacă refuză să plătească în ruble. Comentariile oficialului de la...
27 aprilie, 2022
Principalul oponent ai interzicerii importurilor de petrol rusești, Germania, și-a atenuat opoziția față de această decizie. Schimbarea de atitudine apare după conturarea unui proiect comun cu Polonia. Un alt oponent, Ungaria, așteaptă soluții alternative de la UE înainte...
27 aprilie, 2022
Forțele armate ucrainene au recunoscut miercuri pierderea unor localități în urma ofensivei forțelor ruse în Donbas și estul Ucrainei, transmite CNN. În estul Ucrainei, forțele ruse au preluat controlul asupra orașului Zaricine/Zarichne, din regiunea Donețk, și au început...
27 aprilie, 2022

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: