Razvan Diaconu

Tendinţa de migraţie a personalului medical a revenit la un nivel alarmant, potrivit unei atenționări publice lansate de organizația sindicală Federaţia Solidaritatea Sanitară. ”Atenţionare publică: Tendinţa de migraţie a personalului medical a revenit la un nivel alarmant! Asemenea...
14 august, 2022
Fostul președinte american Donald Trump este investigat de FBI pentru posibile încălcări ale Legii Spionajului şi obstrucţionarea justiţiei, conform mandatului de percheziţie a reședinței sale din Mar-a-Lago, Florida, desecretizat vineri de către un judecător, transmite CNN. În timpul...
13 august, 2022
Fostul cancelar al Germaniei, Gerhard Schroeder, a depus plângere împotriva parlamentului german din cauză că instituția i-a retras privilegiile de fost cancelar, sperând ca prin acțiunea în instanță să recupereze aceste privilegii, anunță Reuters. Gerhard Schroeder, în vârstă...
12 august, 2022
Președinția cehă a UE susține interzicerea emiterii de vize de călătorie pentru cetățenii ruși la nivelul întregii Uniuni. Ministrul ceh al afacerilor externe, Jan Lipavský (foto), a cerut joi, potrivit Politico, o abordare coordonată la nivelul UE, anunțând...
12 august, 2022
România trimite 77 de pompieri, autospeciale și alte mijloace de intervenție în Franța, pentru a ajuta la stingerea incendiilor din apropierea orașului Bordeaux, a anunțat joi șeful DSU, Raed Arafat. Franța a cerut ajutor aerian și terestru miercuri....
11 august, 2022
Consiliul de Securitate ONU se reuneşte joi seara pentru a discuta despre situaţia de la Centrala nucleară de la Zaporojie din Ucraina. Reuniunea are loc la câteva zile după ce bombardamentele de la centrala nucleară au stârnit o...
11 august, 2022

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: