BVB a pierdut 4,47 miliarde lei capitalizare într-o săptămână
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a pierdut 4,476 miliarde de lei la capitalizare în această săptămână, iar valoarea tranzacţiilor cu acţiuni a crescut de aproape

Prim-vicepreşedintele PNL Iaşi, Alin Marius Andrieş, profesor universitar la Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor din cadrul Universităţii Alexandru Ioan Cuza din Iaşi, a fost
Preşedintele Republicii Azerbaidjan, Ilham Aliyev, premierul Georgiei, Irakli Garibashvili, premierul României, Nicolae Ciucă, şi premierul Ungariei, Viktor Orban, au semnat sâmbătă, la București, acordul privind
Autostrada A 10 Sebeș-Turda, deschisă circulației de doi ani, riscă să „o ia la vale” în zona dealului de la Pârâul Iovului. Pe această porțiune,
Cheltuielile de sărbători se mențin, anul acesta, la nivelul din 2021, chiar dacă 37% dintre consumatori spun că situația lor financiară s-a înrăutățit comparativ cu
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a semnat joi cu constructorul român UMB contractele de execuție pentru cele trei loturi ale autostrăzii A7