Video / Regele Charles al III-lea, întâmpinat cu flori în Valea Zălanului
Regele Charles al III-lea a ajuns, vineri seară, la Valea Zălanului, unde a fost întâmpinat de mai mulţi localnici, pe care i-a salutat. El a

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat joi, la Chișinău, că Guvernul a oferit tot ceea ce au cerut profesorii şi că speră ca dascălii să revină
Atacuri puternice au determinat o evacuare parțială a civililor din regiunea Belgorod, Rusia, în timp ce soldații ruși au respins joi trei tentative de incursiuni
Guvernul german a anunțat miercuri că va închide 4 dintre cele 5 consulate pe care Rusia le are pe teritoriul țării, ca măsură de retorsiune
Țările care se confruntă cu provocarea „imensă” de a pune capăt poluării cu plastic au început luni (30 mai) o nouă rundă de discuții la
Directorul Tesla, Elon Musk, s-a întâlnit marţi la Beijing cu ministrul chinez de externe Qin Gang, a anunţat într-un comunicat diplomaţia ţării asiatice, transmite AFP,