Razvan Diaconu

Acţiunile Trump Media au crescut luni, pentru scurt timp, cu peste 35%, la două zile după tentativa de asasinare împotriva fostului preşedinte Donald Trump, acţionarul majoritar al companiei. Potrivit Reuters, volumul timpuriu al acţiunilor DJT a fost extrem...
16 iulie, 2024
România are una dintre cele mai mici rate ale ocupării pe piața muncii din rândul statelor Uniunii Europene, atât în cazul femeilor (45,4%), cât și al bărbaților (62,7%), conform datelor Eurostat din 2022. Pe de altă parte, România...
16 iulie, 2024
Un diplomat nord-coreean de rang înalt aflat la post în Cuba a dezertat în Coreea de Sud în noiembrie, devenind cel mai înalt diplomat nord-coreean care a evadat în Sud din 2016, a anunțat The Guardian, care citează...
16 iulie, 2024
Țările din zona euro ar putea fi nevoite anul viitor să reducă cheltuielile guvernamentale nete cu mai mult decât se anticipase anterior pentru a se conforma noilor reguli fiscale ale UE, au semnalat luni miniștrii de finanțe din...
16 iulie, 2024
În 2023, unul din zece europeni nu își permitea să pună pe masă o dată la două zile carne sau pește, în creștere cu 1,2 puncte procentuale față de 2022 (8,3%). În rândul statelor membre, cel mai mare...
15 iulie, 2024
Plenul Camerei Deputaţilor a votat, luni, în calitate de for decizional, proiectul de Lege privind aprobarea metodelor de intervenţie imediată pentru prevenirea şi combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun asupra persoanelor şi bunurilor acestora. Au fost 214 voturi...
15 iulie, 2024

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: