Razvan Diaconu

Franţa şi Germania vor propune partenerilor europeni crearea unui ”adevărat guvern al zonei euro”, a anunţat marţi preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, după o întrevedere avută la Paris cu cancelarul german Angela Merkel. Cei doi lideri au propus liderul...
16 august, 2011
Premierul român, Emil Boc, a fost un elev model al programului de austeritate aprobat de Fondul Monetar Internaţional (FMI), dar criza de pe piaţa financiară globală, creşterea economică redusă şi privatizările eşuate l-ar putea obliga să taie mai...
16 august, 2011
Guvernul a aprobat în şedinţa de miercuri Strategia Fiscal-Bugetară pentru perioada 2012-2014. Ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu, a anunţat, în cadrul unei conferinţe de presă, că în 2012 cheltuielile cu personalul vor fi de 7,2% din PIB, în 2013...
11 august, 2011
Președintele Traian Băsescu a cerut, marți, Guvernului să declanșeze urgent un program prin care să se echilibreze fondul de pensii pe termen mediu. Șeful statului i-a chemat, preț de două ore și jumătate, la Cotroceni, pe premierul Emil...
10 august, 2011
Premierul Emil Boc face o vizită de lucru în Republica Populară Chineză, în perioada 10-16 august, unde va avea întâlniri cu omologul său chinez Wen Jiabao şi cu preşedintele Hu Jintao, potrivit Biroului de presă al Guvernului României,...
9 august, 2011
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a avut luni o cădere de 7,41%, cel mai puternic declin din ultimele 15 luni, consemnând a doua zi de corecţii dure, în cazul unor acţiuni chiar cu peste 10%, sub presiunea scăderilor...
9 august, 2011

Întâlnire Cotroceni-Guvern-BNR. Băsescu: Echilibraţi urgent bugetul de pensii şi lăsaţi populismele. Ce se aude de la BNR

Președintele Traian Băsescu a cerut, marți, Guvernului să declanșeze urgent un program prin care să se echilibreze fondul de pensii pe termen mediu.

Șeful statului i-a chemat, preț de două ore și jumătate, la Cotroceni, pe premierul Emil Boc, guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu, ministrul Finanțelor, Gheorghe Ialomițianu, președintele Consiliului Fiscal, Ionuț Dumitru, câțiva consilieri și secretari de stat.

BVB – cea mai severă scădere din regiune. Ecoul de pe Wall Street

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a avut luni o cădere de 7,41%, cel mai puternic declin din ultimele 15 luni, consemnând a doua zi de corecţii dure, în cazul unor acţiuni chiar cu peste 10%, sub presiunea scăderilor severe de pe pieţele externe, şi a atins minimul din mai 2010.

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: