Razvan Diaconu

Statul român intenţionează să răscumpere rafinăria Arpechim Piteşti de la OMV Petrom, iar oficialii companiei şi-au declarat disponibilitatea să negocieze vânzarea, într-o întrevedere avută vineri cu ministrul Economiei, Ion Ariton. ”Ministrul Ion Ariton a exprimat dorinţa statului român...
9 septembrie, 2011
Guvernul a aprobat, mieruri, ordonanța de urgență pentru trecerea Casei Naționale a Asigurărilor de Sănătate în coordonarea Ministerului Sănătății, însă CNAS își păstrează autonomia și calitatea de ordonator principal de credite. Practic, ordonanța semnată de premierul Emil Boc...
7 septembrie, 2011
Statul român trebuie să plătească peste 400 de milioane de euro pentru procedurile de decontaminare care trebuie executate pe platforma combinatului Arpechim de la Piteşti, a anunţat marţi ministrul Mediului şi Pădurilor, Laszlo Borbely. El a susţinut că...
6 septembrie, 2011
Liderii Coaliţiei de guvernare au decis, luni, înfiinţarea unui minister pentru coordonarea absorbţiei fondurilor europene, procedură în care Guvernul va trebui să fie supus, în întregime, votului de încredere al Parlamentului. Potrivit unor surse din coaliţie, până la...
5 septembrie, 2011
Parlamentul reîncepe luni să se reunească în şedinţe de plen, în a doua sesiune a anului 2011, în care au rămas de adoptat legi la care coaliţia de guvernare s-a angajat.În paralel, Guvernul trebuie să implementeze măsurile negociate...
4 septembrie, 2011
Guvernul Emil Boc a anunțat săptămâna aceasta noi modificări ale Codului fiscal.De această dată, măsurile – care vor face obiectul unei Ordonanţe – vin să simplifice procedurile fiscale şi să ajute firmele în hăţişul birocraţiei. Problema este că...
2 septembrie, 2011

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: