Razvan Diaconu

Bulgaria va lansa în august construcţia gazoductului care va lega sistemul de transport de gaze naturale al ţării cu cel din România, a declarat ministrul Economiei şi Energiei, Delyan Dobrev, potrivit Novinite, citată de Mediafax. Intercontectorul, care va...
21 iunie, 2012
Avocaţii lui Adrian Năstase au depus joi la Tribunalul Bucureşti o cerere de amânare a executării pedepsei în cazul fostului premier, fiind invocate motive de sănătate, iar primul termen de judecată a fost stabilit pentru data de 5...
21 iunie, 2012
Ministerul Finanţelor a pus în dezbatere strategia fiscal-bugetară pentru perioada2013-2015 – ani cruciali atât pentru Uniunea Europeană cât şi pentru poziţionarea şi soluţiile prin care se va descurca România în această nouă etapă a crizei. Dezabaterea se lasă...
20 iunie, 2012
Deschiderea procedurii de insolvenţă a Hidroelectrica nu urmăreşte falimentul sau naţionalizarea companiei, ci reorganizarea unei societăţi care nu mai are lichidităţi, a susținut marţi, într-o conferinţă de presă, preşedintele Consiliului de Administraţie al Hidroelectrica, Remus Vulpescu. ”Solicitarea insolvenţei...
19 iunie, 2012
Un desen în şapte linii, privind situaţia actuală a economiei româneşti şi direcţiile în care guvernul/guvernele ar trebui să privească după soluţii. Aşa arată prezentarea, în contextul crizei din Europa, făcută de economistul Daniel Dăianu joi, la seminarul...
15 iunie, 2012
Proiectul Legii energiei electrice şi a gazelor naturale a fost adoptat joi de plenul Camerei Deputaţilor cu 186 de voturi pentru, trei împotrivă şi şapte abţineri, a relatat Agerpres. Ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu, a spus de la tribuna...
14 iunie, 2012

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: