Razvan Diaconu

Directorul RA-APPS, Gabriel Surdu, a fost arestat, în dosarul în care este suspectat că i-a cerut şefului CJ Buzău să faciliteze firmei sale obţinerea unui contract pentru lucrări de canalizare în valoare de aproape 11 milioane euro, a...
12 mai, 2015
Lucrările de la Deveselu sunt în grafic şi baza militară va fi operaţională în toamna acestui an, potrivit ministrului Apărării Naţionale, Mircea Duşa. Ministrul, care a vizitat marți baza militară, a precizat că lucrările vizează reamenajarea şi modernizarea...
12 mai, 2015
Un şofer de TIR din Turcia, care transporta ață către o firmă din Germania, a fost reţinut pentru trafic de migranţi şi dare de mită, după ce a încercat să treacă fraudulos graniţa cu 37 de migranţi, între...
12 mai, 2015
Studenții și medicii până în 35 de ani pot participa, până pe 29 mai, la cursuri de antreprenoriat, business și etică , în cadrul unei campanii organizate de Consiliul Investitorilor Străini (CIS) și susținută de Ministerul Sănătății. Campania...
11 mai, 2015
Cifra de afaceri din industrie pe total piaţa internă şi piaţa externă a crescut în primul trimestru, faţă de aceeaşi perioadă din 2014, cu 2,5%, datorită evoluţiei pozitive a industriei extractive (plus de 6,3%) şi industriei prelucrătoare (2,3%),...
8 mai, 2015
Curtea Constituţională a României a decis joi, cu majoritate de voturi, că dispoziţiile art.6 din Legea nr.241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale sunt neconstituţionale. Art. 6 din legea menționată se referă la introducerea unei infracțiuni privind reținerea...
7 mai, 2015

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: