Razvan Diaconu

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, vineri, 10 decrete pentru acreditarea unor ambasadori, între aceştia numărându-se Emil Hurezeanu – ambasador în Germania și Adrian Cioroianu – delegat permanent al României pe lângă UNESCO. Față de cele 14 propuneri de...
12 iunie, 2015
PNL nu a reușit nici la a treia moțiune inițiată împotriva guvernului Ponta să determine plecarea acestuia de la Palatul Victoria. Moțiunea liberalilor a întrunit, vineri, 194 voturi ”pentru”, cu 84 mai puțin decât majoritatea cerută de lege....
12 iunie, 2015
Ministrul de Finanțe al Islandei a anunțat miercuri o nouă măsură radicală în plan intern: orice companie care dorește să își transfere fonduri în străinătate este liberă să acționeze în acest sens, numai că transferul de bani către...
11 iunie, 2015
Producția și difuzarea de emisiuni ”de interes public cu specific de informare, educare şi cultural” vor fi susținute în următorul an și jumătate de guvern printr-o schemă de ajutor de stat. Inițial, guvernul Ponta a încercat să impună...
10 iunie, 2015
Europarlamentarul Monika Hohlmeier (PPE, foto) propune ca dezbaterile privind statul de drept să nu se mai concentreze doar în jurul Ungariei, dând ca exemplu problemele din România sau Slovacia, informează un comunicat al grupului PPE din Parlamentul European....
10 iunie, 2015
Grayling (@GraylingPR), una dintre cele mai mari agenţii de consultanţă în comunicare la nivel global, a analizat procesul de adoptare a legilor în Europa Centrală şi de Est (ECE) și a publicat un infografic privind procedurile legislative din...
10 iunie, 2015

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: