Razvan Diaconu

Comisia Europeană şi-a intensificat eforturile în vederea aplicării depline a legislaţiei Uniunii Europene în domeniul imigraţiei şi azilului. Prin urmare, potrivit unui comunicat al executivului european, CE a adoptat miercuri 40 de decizii de infringement împotriva mai multor...
23 septembrie, 2015
Scandalul software-ului montat pe anumite modele VW şi Audi echipate cu motoare diesel, menit să păcălească testele de emisii, se extinde în Europa şi antrenează alte mărci ale aceluiaşi producător. Publicaţia britanică The Independent anunţă în ediţia de...
23 septembrie, 2015
Raportul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) privind impactul noilor Coduri (civile și penale) recomandă desființarea instanțelor militare și constată că unele dintre noile prevederi nu au avut un efect social pozitiv, iar acordul de recunoaștere a vinovăției nu...
20 septembrie, 2015
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a aprobat construirea unei baze aeriene în Belarus, transmite Reuters. Anunțul a fost făcut sâmbătă chiar de către președintele rus, care într-o declarație de presă a prezentat acordul dat asupra unei propuneri formulate de...
20 septembrie, 2015
Administraţia Obama a cerut grupului auto Volkswagen să retragă aproximativ 500.000 de vehicule din Statele Unite, pe fondul acuzaţiilor privind nerespectarea standardelor de poluare, anunță New York Times. Agenţia americană pentru Protecţia Mediului (EPA) acuză grupul auto Volkswagen...
20 septembrie, 2015
Preşedintele Klaus Iohannis va participa, miercuri, la reuniunea extraordinară a Consiliului European pe tema măsurilor privind criza imigranţilor. Potrivit Mediafax, de la Bruxelles, şeful statului român va pleca apoi către New York, unde va fi prezent la Adunarea...
18 septembrie, 2015

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: