Ambasadorul Hans Klemm anunță o vizită în SUA a ministrului Adrian Țuțuianu
Ministrul Apărării, Adrian Țuțuianu, va efectua luna viitoare o vizită în SUA și se va întâlni cu secretarul american al Apărării, a anunțat, miercuri, la

Premierul Mihai Tudose a afirmat marți, la România TV, că Executivul va încerca să retragă ”dosarul Roșia Montană” de la UNESCO, astfel încât zona să
Senatorul USR Mihai Goţiu avertizează că Executivul pregăteşte retragerea dosarului Roşia Montană de la UNESCO şi îi acuză pe guvernanţi de faptul se pregătesc ”să
Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a afirmat marți, într-un discurs în fața ambasadorilor Uniunii Europene, că Turcia, stat care provoacă puternice îngrijorări în privința drepturilor
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, marţi, că deocamdată nu se iniţiază vreun demers la nivel guvernamental pentru adoptarea monedei euro în 2022 şi nu
În cazul radierii unei persoane fizice autorizate (PFA) care avea datorii fiscale, acestea vor fi preluate automat de persoana fizică ce lucra ca PFA, astfel