Razvan Diaconu

Prim-vicepreşedinte Comisiei Europene Frans Timmermans a vorbit luni despre statul de drept la ceremonia în cadrul căreia a primit titlul de Doctor Honoris Causa al SNSPA. „Îmi aduc aminte de o declarație, după 60 de ani de la...
11 martie, 2019
Președintele Klaus Iohannis a anunțat luni, în ultima zi a termenului legal de promulgare, că a semnat Legea bugetului asigurărilor sociale pentru 2019. ”Dacă legea nu ar fi promulgată, pensionarii ar fi direct afectați pentru că orice întârziere...
11 martie, 2019
Sistemul informatizat al ANAF a ajuns în punctul în care nimic din ceea ce presupune relația electronică cu Fiscul pare că nu mai funcționează. Asta în ciuda faptului că, de zeci de ani, statul român cheltuie zeci de...
11 martie, 2019
Comisarul european pentru politică regională, Corina Creţu, a transmis o scrisoare premierului român Viorica Dăncilă prin care îi solicită acesteia să comunice la Bruxelles poziţia oficială a Guvernului în privinţa celor trei spitale regionale de la Iaşi, Cluj...
11 martie, 2019
Ședința de Guvern programată luni a fost amânată o zi, pentru marți. Guvernul ar fi urmat să adopte din nou o Ordonanță de Urgență pentru stabilirea plafoanelor bugetare, după ce Curtea Constituțională a decis că legea plafonării indicilor...
11 martie, 2019
Facebook announced Thursday that it has closed hundreds of false accounts promoting false content in the UK and in Romania and this is the first time when the company takes this type of measure in both states, writes...
11 martie, 2019

Luni, 11.03.19: Apocalipsa după ANAF

Sistemul informatizat al ANAF a ajuns în punctul în care nimic din ceea ce presupune relația electronică cu Fiscul pare că nu mai funcționează. Asta

Luni, 11.03.19: Apocalipsa după ANAF

Sistemul informatizat al ANAF a ajuns în punctul în care nimic din ceea ce presupune relația electronică cu Fiscul pare că nu mai funcționează. Asta

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: