Senat / Comisia de buget aprobă taxarea temporară a pensiilor mai mari de 7.000 lei
Comisia de buget a Senatului a votat, marţi, un raport de admitere, cu amendamente, pentru propunerea legislativă care prevede taxarea pensiilor de peste 7.000 de

România are acces greoi la creșterea economică a statelor din afara UE din cauza capacității insuficiente a porturilor sale, potrivit lui Mihai Daraban, preşedintele Camerei
Serviciul Român de Informaţii (SRI) va preda Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) ”zilele acestea” peste o mie de dosare ale fostei Securităţi şi
Gardienii Revoluţiei din Iran au capturat luni, în Golful Persic, o navă din Emiratele Arabe Unite care transporta carburant, incident care probabil va amplifica tensiunile
Românii consideră că defrișarea pădurilor și numărul mare de autovehicole care circulă pe drumurile publice sunt principalii doi factori contributori la efectele încălzirii globale și
Liderii de business se așteaptă ca soluțiile de automatizare precum roboții, sistemele care pot învăța (machine learning) și procesarea limbajului natural să dezvolte forța de