Marea Britanie plănuiește să externalizeze solicitările de azil ale migranților
Reputatul ziar The Times scrie în ediția de joi că Executivul de la Londra plănuiește să-i transporte în Albania pe migranţii care traversează ilegal Canalul

Preşedintele Autorităţii pentru Digitalizarea României (ADR), Octavian Oprea, a declarat joi că, o dată implementată, Platforma Software Centralizată pentru Identificare Digitală (PSCID) le va permite
Conform datelor Institutului Naţional de Statistică publicate joi, numărul locurilor de muncă vacante a fost de 47.300 în al treilea trimestru din acest an, în creştere
115.000 de români au primit anul acesta peste un miliard de lei (200 milioane de euro) de la fondurile de pensii private, scrie Agerpres. Potrivit
Pentru că profesorii nu vor să administreze testele de salivă, sindicatele din Educaţie ameninţă că ies în stradă dacă guvernul nu modifică hotărârea până la
Ministerul Muncii a înaintat guvernului propunerea ca ziua de luni, 29 noiembrie, să fie zi liberă, scrie News.ro Astfel, s-ar realiza o punte între weekend