2.300 de lei pe MWh, record pe bursă
Preţul energiei electrice a ajuns la peste 2.300 de lei pe MWh în vârf de consum pe piaţa spot, record nou pe bursa de profil

E-Distribuţie Muntenia va întrerupe temporar, în perioada 20-23 decembrie, alimentarea cu energie electrică în zone din Bucureşti şi din judeţele Ilfov şi Giurgiu, scrie Agerpres.
Pentru că produce mai mult decât consumă, România va rămâne un stat exportator de cereale o bună perioadă de timp, susţine ministrul agriculturii, Adrian Chesnoiu,
Spania, Italia, Suedia, Dominica şi Maldive au intrat în zona roșie de risc epidemiologic ridicat, a anunțat vineri CNSU, scrie Agerpres. Totodată, potrivit hotărârii CNSU,
Prezent la ceremonia de înmânare a Drapelului de Luptă Batalionului 400 Sprijin „Feleacu”, ministrul apărării naţionale, Vasile Dîncu, a declarat, vineri, că există discuții despre
Administraţia preşedintelui Joe Biden şi-a înmulţit sancţiunile economice împotriva intereselor chineze, decizia fiind criticată vineri de Beijing, scrie AFP citată de Agerpres. Departamentul Comerţului a