Facebook suspendă un cont al MAE al Rusiei, Moscova acuză cenzură
Meta a suspendat contul oficial de Facebook al Delegaţiei ruse de la Viena responsabilă cu negocierile privind controlul armamentelor, Rusia cerând restabilirea „imediată” a paginii,

Organizaţia de caritate Oxfam declară că averea celor mai bogaţi zece oameni din lume s-a dublat de la începutul pandemiei de coronavirus, în timp ce
Începând de luni, Chimcomplex Borzeşti se listează pe Piaţa Reglementată a BVB, ca urmare a transferului de pe piaţa AeRo, scrie Agerpres. „Bursa de Valori
Dacia a atins o cotă de piaţă de 6,2% în segmentul vânzărilor UE către clienţii particulari în 2021, scrie Agerpres. Dacia este marca cea mai
Direcţia de Sănătate Publică anunță că rata de incidenţă Covid-19 în Bucureşti calculată la două săptămâni este, luni, de 5,67 cazuri la mia de locuitori,
13 din cei 17 consilieri medicali ai guvernului polonez şi-au dat vineri demisia, reproşând executivului condus de Mateusz Morawiecki ezitări în luarea măsurilor de combaterea