ROCA Industry a achiziționat 70% din acţiunile Eco Euro Doors
Holdingul ROCA Industry a achiziționat 70% din acţiunile companiei Eco Euro Doors (EED), producător de uşi cu capital integral românesc, scrie News.ro. ”ROCA Industry, holdingul

Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a anunţat oficial că doreşte să schimbe numele ţării cu unul care „exprimă în cel mai bun mod cultura, civilizaţia
Potrivit unui proiect de OUG emis, miercuri, de Ministerul Antreprenoriatului și Turismului (MAT), Start-Up Nation și schema de ajutoare de stat HoReCa ar urma să
Compania Disney își extinde serviciile de streaming la nivel global înfiintând o divizie în acest sens, transmite CNBC citat de News.ro ”Conţinutul foarte bun este
Potrivit datelor National Energy Administration (NEA), China a instalat, anul trecut, panouri fotovoltaice pe acoperişurile locuinţelor de 29 de gigawați, scrie Bloomberg citată deAgerpres. Potrivit
Hackeri au confiscat datele a peste 515.000 de persoane extrem de vulnerabile aflate în baza de date a Comitetul Internaţional al Crucii Roşii (CICR), scrie