Mihai Pavelescu

Comisia Europeană (CE) analizează un posibil „ajutor de stat” acordat ilegal „băieţilor deştepţi” din energie, prin contracte cu Hidroelectrica, iar Consiliul Concurenţei a deschis o investigaţie privind legalitatea acestor acorduri. Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a declarat miercuri...
4 aprilie, 2012
Comisia Europeană a informat Guvernul că se vor relua rambursările de bani europeni în Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU), însă cu aplicarea unor corecţii financiare preventive de 10%, relatează Agerpres. Purtătorul de cuvânt al Guvernului,...
4 aprilie, 2012
Înalta Curte de Casație și Justiție a decis, marți, că deputatul PC Sergiu Andon trebuie să demisioneze din funcție, pentru că a practicat în paralel și avocatura, intrând astfel în stare de incompatibilitate cu poziția sa din Parlament....
3 aprilie, 2012
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a susținut că, începând de duminică, România este, oficial, în recesiune, după două trimestre consecutive cu scădere economică, el apreciind că această realitate este influenţată şi de „inconsecvenţa şi lipsa de strategie economică” a...
1 aprilie, 2012
Preşedintele PDL Bucureşti, Elena Udrea, a declarat, sâmbătă, că va propune Biroului Permanent al organizaţiei ca partidul să meargă cu candidați proprii la alegerile din Capitală, iar secretarul general al UNPR, Neculai Onțanu, i-a acuzat pentru sărăcirea populației...
31 martie, 2012
Secretarul general al Comisiei Europene, Catherine Day, a venit vineri la București, pentru a se intersa de progresele României în justiție, în perspectiva evaluării generale pe care o încheie CE în Mecanismul de Cooperare și Verificare (MCV), în...
30 martie, 2012

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: