T1 2020 – pensia medie reală în creștere cu 12% faţă de același trimestru din anul anterior
În primul trimestru din 2020, pensia medie pentru limită de vârstă a fost de 1.596 lei (333 euro la cursul mediu, adică +14% față de

România a ajuns anul trecut la 79% din nivelul de trai mediu al UE 28, la egalitate cu Polonia și peste alte șapte state membre,
România a coborât în primul trimestru din 2020 pe locul al șaselea între statele UE în ceea ce privește creșterea costului muncii, după Lituania, Bulgaria,
România a înregistrat în luna aprilie cea mai mare contracție a sectorului industrial dintre statele UE, după Ungaria. Cu -27,7% ne-am plasat ceva mai bine
Contul curent al balanței de plăți a înregistrat după primele patru luni 2020, un deficit de 1.782 milioane de euro, cu 21% mai puțin față
În luna aprilie, economia României a înregistrat prejudicii pe toate sectoarele care asigurau tracțiunea PIB, iar datele oficiale care continuă să vină oferă explicația dificultăților