Marin Pana

Dacă raportarea se face pentru ultimele 12 luni, respectiv față de august 2013, valorile IPC și IAPC diferă din nou destul de mult. IPC (Indicele Preţurilor de Consum) a fost de 0,84%, în timp ce IAPC (Indicele Armonizat...
11 septembrie, 2014
Deficitul comercial pe primele 7 luni al anului în curs a fost cu aproape 250 milioane euro mai mare decât cel din aceeași perioadă din anul anterior. Potrivit datelor comunicate de INS, exporturile FOB au acoperit importurile CIF...
9 septembrie, 2014
Potrivit datelor INS, investițiile nete realizate per total în economia națională au scăzut în prima jumătate a acestui an cu aproape zece procente, cea mai mare reducere fiind înregistrată la grupa de utilaje ( inclusiv mijloace de transport),...
8 septembrie, 2014
Săptămâna trecută am putut afla (din Raportul dat publicității) că România a urcat de pe locul 76 pe locul 59 in clasamentul competitivitatii economice întocmit pentru 2014-2015 de Forumul Economic Mondial (WEF), plasându-se peste țări ale Uniunii Europene...
7 septembrie, 2014
Câștigul salarial mediu net, consemnat de INS în luna iulie 2014, s-a majorat cu peste cinci procente în raport cu aceeași lună a anului trecut. Deoarece inflația înregistrată a fost, în același interval de numai 0,95%, a rezultat...
5 septembrie, 2014
Randamentul titlurilor de stat emise de România s-a îmbunătățit în prima jumătate a anului în curs de la 5,29% la 4,48%, ceea ce ne permite încadrarea lejeră în cel mai puțin cunoscut criteriu de la Maastricht, necesar pentru...
4 septembrie, 2014

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: