INS: Creșterea economică va fi mai mare decât cea prognozată – nivel record la producția industrială
Producția industrială a atins în luna octombrie un nivel record, fiind cu peste 40% mai mare față de media lunară înregistrată în anul 2010, conform

Potrivit datelor oficiale comunicate de Institutul Național de Statistică, prețurile au scăzut în luna noiembrie 2014 cu 0,19% față de luna anterioară dacă luăm în
Prin Legea pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2015, plafonul obligatoriu al soldului bugetului general consolidat, exprimat ca procentaj în
În anul 2015, potrivit proiectului aprobat de Guvern, veniturile bugetului de stat va reprezenta mai puțin de jumătate (48%) din cele ale bugetului general consolidat,
Deficitul comercial pe primele zece luni ale anului în curs a fost cu 35,9 milioane euro mai mare decât cel din aceeași perioadă din anul
După 25 de ani de la Revoluția din decembrie 1989, țara nostră apare în statistici cu o creștere economică de parcă ar fi parcurs doar