Mariana Bechir

Pachetul de acțiuni Hidroelectrica ce va fi listat anul viitor este majorat la 15%, comparativ cu 10%, cât se planificase inițial. Decizia a fost luată la discuțiile cu Misiunea FMI – Comisia Europeană – Banca Mondială, după succesul...
1 noiembrie, 2013
România este unul dintre cele 11 state membre UE care s-a opus proiectului de înființare a Biroului Procurorului Public European (EPPO), instituție care va fi lansată fără a cuprinde aceste țări, dacă între timp nu-şi vor schimba poziţia....
31 octombrie, 2013
Ideea unei noi taxe în prețul carburanților, despre care vorbește zilele acestea premierul Victor Ponta, îi aparține fostului ministru al Transporturilor Relu Fenechiu. Acesta a declarat pentru cursdeguvernare.ro că a gândit această taxă în combinație cu o altă...
30 octombrie, 2013
Rectificarea bugetară nu respectă Legea responsabilității fiscal-bugetare, alterează substanțial perspectivele pentru bugetul aferent anului 2014 și va duce ”probabil inevitabil” la ratarea țintei de deficit de 2,4% din PIB, precizează Consiliul fiscal, în Opinia sa despre a doua...
30 octombrie, 2013
Administrarea Metroului trece la Consiliul General al Municipiului București, administrarea porturilor fluviale se mută la consiliile locale, iar protejarea patrimoniului cultural și dezvoltarea turistică devin competențe exclusive ale consiliilor județene – acestea sunt câteva dintre noutățile proiectului de...
29 octombrie, 2013
Mai mult de o treime din suprafața totală a României este ocupat de culturile agricole, ceea ce o poziționează pe locul trei în Uniune, ca procent din totalul țării, potrivit unei situații recente publicate de Eurostat (biroul de...
29 octombrie, 2013

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: