Mariana Bechir

Ministrul demis al Educației a pus în dezbatere publică, joi, un proiect de HG prin care este stabilit un minim de 150 de lei pe lună pentru bursele oferite elevilor. Guvernul interimar nu poate adopta acte de acest...
6 februarie, 2020
Majoritatea specialiștilor în probleme de constituționalitate, inclusiv fostul președinte al CCR Augustin Zegrean, susțin că nepublicarea a celor 25 de OUG adoptate în ședința de marți a Guvernului nu împiedică intrarea lor în vigoare pe motiv că nu...
6 februarie, 2020
UPDATE: „Până la publicarea în Monitorul Oficial eu îmi asum în continuare prerogativele pe care le am, după publicare, vom face consultări pentru a găsi cea mai bună soluție”, a declarat miercuri Teodor Meleșcanu, într-o conferință de presă....
22 ianuarie, 2020
Profesorul Dragoș Ciuparu a fost instalat oficial, marți, în funcția de secretar de stat responsabil de Cercetare, la Ministerul Educației. El a anunțat ca prioritate deblocarea finanţării programelor de Cercetare și organizarea anul acesta a competiției pentru cel...
22 ianuarie, 2020
Activitatea în instanțe și parchete, la nivel național, va fi suspendată zilnic, între orele 10.00 și 12.00, din cauza protestelor grefierilor. De luni, 27 ianuarie, aceștia vor intra în grevă pe un termen ce va fi stabilit joi,...
22 ianuarie, 2020
Cea mai mare provocare în administraţie este să pui instituţiile să interconecteze bazele de date. „Energia pe care o investesc oamenii din sistem în a-ţi demonstra cum nu se poate, este incredibilă”, a scris marți seara ministrul Muncii,...
22 ianuarie, 2020

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: