Mariana Bechir

Intrarea în vacață școlară forțată aduce în prim plan o anomalie profundă, constatată în perioada de pandemie și provocată de fractura interacțiunii dintre profesori și elevi: peste 53% din elevi au avut în ultimul an școlar medii peste...
24 octombrie, 2021
Preşedintele american, Joe Biden, a afirmat joi că Statele Unite sunt pregătite să apere militar Taiwanul în cazul unui atac al Chinei care consideră că insula face parte din teritoriul său, notează AFP, potrivit Agerpres. „Da, avem un...
22 octombrie, 2021
Un număr de 10 persoane, membri ai unei rețele de crimă organizată transfrontalieră, au fost reținute miercuri, într-un dosar instrumentat de Parchetul European (EPPO) în care prejudiciul calculat depășește 13 milioane de euro. Reținerile au fost făcute în...
20 octombrie, 2021
Facebook va angaja 10.000 de persoane în Europa, pentru dezvoltarea așa numitului metavers, care permite comunicarea folosind căști de realitate virtuală, dar într-o formă superioară VR. Comparată cu metaversul, realitatea virtuală de acum ar putea fi în viitor...
19 octombrie, 2021
Fiecare leu pe care statul român îl investește într-un ciclu complet de educație (de la nivel preșcolar la postuniversitar) generează 8 lei sub formă de venit la buget prin taxe, impozite și contribuții, conform studiului „Costul educației: investiție, randament,...
12 octombrie, 2021
Ungaria şi Polonia, aflate în conflict deschis cu Bruxellesul, contestă luni, la Curtea de Justiție a UE noul mecanism de condiționare a plăților către statele membre de respectarea statului de drept. Lupta în justiție are loc pe fondul...
11 octombrie, 2021

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: