Darius Vâlcov va fi extrădat – instanța italiană i-a respins recursul
Curtea Supremă de Casaţie a Italiei a respins, marţi, recursul formulat de Darius Vâlcov, împotriva deciziei prin care s-a decis predarea acestuia către autorităţile competente

România a fost și în 2022 țara UE cu cele mai reduse alocări guvernamentale pentru domeniul Cercetare – Dezvoltare (R&D), raportat la populație – 17,6
Luna iulie 2023 a bătut recordul celei mai calde luni de când se fac astfel de înregistrări pe Terra, cu 0,33°C în plus decât luna
Comunitatea Declic solicită Tribunalului Militar Bucureşti să judece în procedură de urgenţă Dosarul 10 august, având în vedere că prescrierea faptelor va interveni după trei
Premierul Marcel Ciolacu i-a solicitat ministrului Sănătății, în debutul ședinței de Guvern de joia trecută, 3 august, „schimbări profunde” la Casa de Sănătate (CNAS), sugerând
Ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Ştefan-Radu Oprea, a anunțat vineri că, imediat după ce Damen a comunicat denunțarea contractului cu statul român, s-a constituit la