Emmanuel Macron cere UE reguli mai stricte de integrare a migranților
Migranții care vin în Europa trebuie să învețe limba țărilor în care se stabilesc și să-și încurajeze copiii să se integreze, arată un draft de

Comisia Europeană va semna în curând un contract pentru achiziţionarea a 300 de milioane de doze din vaccinul împotriva Covid-19 dezvoltat de Pfizer şi BioNTech,
Restricțiile se înăspresc în unele state UE, iar câteva țări, precum Ungaria și Grecia, au decis în ultimele ore închiderea parțială a școlilor. În Franța,
Vaccinul dezvoltat de companiile Pfizer și BioNTech împotriva COVID-19 are o eficiență de 90% în prevenirea infecției cu noul coronavirus, au anunțat luni cele două
Germania și Europa sunt gata să contribuie mai mult în relațiile transatlantice, a anunțat luni cancelarul Angela Merkel, după nvictoria democratului Joe Biden în alegerile
Restricţiile antiepidemice din Germania trebuie menținute până când între 60% şi 70% din populaţie va avea imunitate la SARS-CoV2, potrivit cancelarului german Angela Merkel. Angela